Alexandre Dumas (fiul), DAMA CU CAMELII

Ieri dupa-masa am inceput sa citesc cu nesat acest roman. M-am simtit oarecum dezgustata de impactul pe care l-a avut acum opt ani, in randul cititorilor, romanul 11 minute a lui Paulo Coelho si cat de indiferenti sunt la acest roman, caruia nu-i banuiesc valoarea. Cred ca si mediatizarea a contribuit enorm la succesul lui Paulo Coelho, caruia i-am citit aproape toate roamnele, mai mult pentru a putea vorbi in cunostinta de cauza. Eu consider acel gen de literatura un fel de Sandra Brown al secolului 21, un fel de telenovela scrisa. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar e parerea mea personala si nu cer nimanui sa mi-o impartaseasca.

Cat despre Alexandre Dumas si Dama cu camelii – e vorba despre un roman autobiografic. Alexandre Dumas in 1847 , aflat in Saint Germanin se cazeaza la Hotelul Calul Alb si incepe sa scrie Dama cu camelii avand ca sursa de inspiratie povestea de dragoste traita de el si curtezana Marie Duplessis. Autorul apare ca un narator-confident care participa la vanzarea prin licitatie a bunurilor raposatei Marguerite Gautier de unde achizitioneaza romanul Manon Lescaut de Abatele Prevost. Fascinat de o dedicatie apartinand unui anume Armand Duval doreste sa afle mai multe despre curtezana. Soarta lucreaza in favoarea dorintei lui, iar intr-o zi se trezeste cu un vizitator imbracat neglijent care i se prezinta ca Armand Duval si care doreste sa rascumpere romanul. Naratorul i-l daruieste cadou in schimbul unei relatii de prietenie. Astfel, intra in viata lui Armand Duval. Aceasta o cunoscuse pe Marguerite la teatru, ii este prezentat, dar este tratat insolent. Nu se mai revad decat peste trei ani, timp in care Armand constata ca dragostea lui pentru Marguerite, in loc sa se fi inabusit, sporise. Doreste cu tot dinadinsul sa devina amantul ei si, in final, este acceptat, dar cu un statut diferit de al celorlalti amanti. Il doreste ca pe un amant de suflet, iar nu ca pe un amant ordinar menit sa o intretina in luxul cu care este obisnuita. Treptat, se indragostesc din ce in ce mai tare unul de celalalt, iar Marguerite este dispusa sa renunte la viata desfranata pe care o duce si sa se purifice prin aceasta iubire pentru tanarul Duval. Dar, tatal acestuia, luand cunostinta de viata pe care fiul lui o duce, ii cere sa renunte la aceasta iubire si, neobtinand un succes in acest sens, se prezinta Margueritei Gautier, face apel la castitatea fiicei lui si la influenta acestei relatii asupra acestei neprihanite, la viitorul tanarului Duval, de profesie avocat nepracticant, si ii promite spalarea tuturor clipelor de desfrau prin ruperea acestei relatii. Marguerite, refugiata la tara cu tanarul Duval, se reintoarce la Paris si isi reia viata de dinainte.

Suferind, Armand doreste sa se razbune pe amanta pentru care doar opulenta primase, iar nu dragostea autentica, isi gaseste o noua amanta, Olympe, cu intretinerea careia cheltuieste sume importante de bani. Rapusa de boala trupeasca, tuberculoza, si mai ales, de cea sufleteasca – se prezinta fostului amant caruia ii cere indurare, petrece o ultima noapte de dragoste cu acesta si ii promite ca ii va permite sa o viziteze oricand acesta va dori. Chinuit de gelozie, ii trimite amantei plata pentru acea noapte, apoi pleaca intr-o calatorie spre Orient de unde se va intoarce in urma primirii unei scrisori de la Marguerite in care acesta il anunta despre iminenta mortii si ii promite ca va afla adevaratele motive ale gestului ei de a pune capat relatiei printr-un ultim jurnal.

In realitatea traita de Alexandre Dumas, Marie Duplessis il va parasi pe tanarul indragostit, nu din considerente morale, ci pentru a se intoarce la viata cu care fusese obisnuita. Marie se casatoreste cu un conte in strainatate, dar casatoria nu este recunoscuta in Franta, iar contesa de Plessis, moare, la fel ca si eroina Marguerite Gautier, de tuberculoza.

Citate:

„Stradaniile tuturor oamenilor inteligenti tind spre acelasi scop si toate marile vointe se inhama la acelasi principiu: sa fim buni, sa fim tineri, sa fim adevarati! Raul nu e decat un lucru zadarnic, sa avem orgoliul binelui si, mai cu seama, sa nu ne pierdem speranta. Sa nu dispretuim femeia care nu este nici mama, nici sora, nici fiica, nici sotie. Sa nu reducem stima la familie, indulgenta la egoism. De vreme ce si cerul se bucura mai mult de cainta unui pacatos decat pentru o suta de drepti care nu au pacatuit niciodata, sa incercam sa bucuram cerul. El poate sa ne rasplateasca inzecit. Sa lasam pe drumul nostru milostenia iertatii noastre celor pe care dorintele pamantesti i-au perdut, pe care ii va salva poate o speranta divina si, cum zic batranele atunci cand recomanda un leac babesc, daca lucrul acesta nu face bine, el nu poate face nici rau.”

„eu cred ca fac parte dintre cei ce cred ca totul se afla in putin. Copilul e mic, dar in el e cuprins omul; creierul este stramt, dar el adaposteste gandirea; ochiul nu este decat un punct, dar el cuprinde in privirea sa orizontul.”

„Fireste, cele ca noi nu au prieteni. Avem numai niste amanti egoisti care isi cheltuiesc averea nu atat pentru noi, asa cum o spun, cat pentru a-si satisface vanitatea.

Pentru barbati de felul acesta, femeile trebuie sa fie vesele atunci cand ei sunt cu chef, sanatoase cand ei vor sa cineze, sceptice cum sunt si ei. Nu ni se ingaduie sa avem inima, caci riscam sa fim alungate cu sudalmi si sa nu mai avem nicio trecere.

Noi nu ne mai apartinem.

Nu mai suntem fiinte, ci lucruri. Suntem pe primul loc cand e vorba de amorul lor propriu, pe ultimul cand e vorba de pretuirea lor. Avem prietene, dar niste prietene ca Prudence, femei candva intretinute, care inca mai au pofta de o risipa pe care varsta lor nu le-o mai permite (…). Prietenia lor merge pana la servilism, dar niciodata pana la dezinteresare. N-o sa-ti dea niciodata un sfat de pe urma caruia n-ar putea profita (…). Nu ne fac niciodata un serviciu, oricat ar fi de mic, fara sa se aleaga cu o rasplata de doua ori mai mare decat face.”

„dragostea pe care mi-ai purtat-o mi-a deschis inima spre avanturile cele mai nobile.”

Scrisoarea pe care i-a trimis-o Alexandre Dumas Mariei Duplessis:

„Draga Marie, nu sunt nici destul de bogat ca sa te iubesc cum as dori, nici destul de sarac ca sa fiu iubit asa cum ai dori tu. Sa uitam deci amandoi-tu un nume care iti este poate aproape indiferent -iar eu o fericire care imi devine imposibila. E inutil sa-ti spun cat sunt de trist, pentru ca tu stii bine cat te iubesc. Adio, deci. Ai prea mult suflet ca sa nu intelegi cauza scrisorii mele si prea multa inteligenta ca sa nu ma ierti. Mii de amintiri. A.D.”

Romanul lui Dumas l-a inspirat pe Verdi sa compuna „La Traviata”:

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s